Microsoft 365 le permite dezvoltatorilor să construiască aplicații inteligente pentru locațiile și modul în care lucrează oamenii
Astăzi, la conferința noastră anuală Build, Satya Nadella și Scott Guthrie au vorbit despre viziunea și strategia de raționalizare a platformei Microsoft într-un cloud inteligent și o graniță inteligentă, înzestrate cu inteligență artificială și realitate mixtă și proiectate pentru peisajul informatic modern. Mâine, vom partaja cu dvs., comunitatea noastră de dezvoltatori, oportunitățile unice oferite de Microsoft 365 în lumea de azi multisenzorială, marcată de multiple dispozitive.
De ani de zile discutăm la conferințele Build despre imensele oportunități oferite de Windows și Office ca platforme pentru dezvoltatori. De fapt, avem în prezent în fiecare lună 135 de milioane de utilizatori comerciali activi ai Office 365 și aproape 700 de milioane de dispozitive Windows 10 conectate.
Dar misiunea Microsoft depinde în mod fundamental de eficiența cu care ÎMPREUNĂ valorificăm puterea Windows și Office în platforma Microsoft 365.
Microsoft 365 reunește Office 365, Windows 10 și Enterprise Mobility + Security (EMS) într-o soluție completă, inteligentă și sigură pentru a-i susține pe angajați.
Dacă nu știați deja, Microsoft 365 reunește Office 365, Windows 10 și Enterprise Mobility + Security (EMS) într-o soluție completă, inteligentă și sigură pentru a-i susține pe angajați. Fiind cea mai mare platformă de productivitate din lume, aceasta reprezintă o parte vitală a graniței inteligente și le permite dezvoltatorilor să creeze experiențe utile care funcționează elegant pe diverse tipuri de dispozitive și cu numeroase „simțuri” informatice, inclusiv vedere și voce.
Astăzi, mulți dintre dvs. v-ați putea considera dezvoltatori Windows sau Office. Sau dezvoltatori web care se adresează utilizatorilor Windows și Office. Sau chiar dezvoltatori de aplicații mobile care se întreabă cum ar putea alinia o experiență mobilă cu alte dispozitive. Sperăm că, la plecarea de la conferința Build 2018 de săptămâna aceasta, vă veți considera dezvoltatori Microsoft 365.
Noile experiențe Microsoft 365 le permit clienților să realizeze mai multe
Săptămâna aceasta, introducem un set de caracteristici și actualizări pe o varietate de dispozitive și platforme și o mai bună combinare a mediului web cu mediul de aplicații pentru utilizatori și dezvoltatori. La conferința Build de anul trecut ne-ați auzit vorbind despre angajamentul nostru de a veni în întâmpinarea clienților oriunde s-ar afla aceștia, pe diverse platforme. În prezent, extindem această abordare nu numai pentru a introduce mai multe servicii Microsoft 365 pe platforme și în aplicații, ci și pentru a conecta mai eficient experiențele pe PC actuale ale clienților cu telefoanele acestora, ajutând astfel la sporirea angajamentului pentru dezvoltatori. Printre aceste anunțuri se numără:
- O nouă modalitate de conectare a telefonului la PC cu Windows 10, care permite acces instant la mesaje SMS, fotografii și notificări. Imaginați-vă că puteți să glisați și să fixați rapid fotografiile din telefon într-un document de pe PC cu o singură mișcare rapidă, fără să trebuiască să scoateți telefonul din buzunar. Această experiență nouă va începe să fie implementată în programul Windows Insider în curând.
O nouă modalitate de conectare a telefonului la PC cu Windows 10, care permite acces instant la mesaje SMS, fotografii și notificări.
- Aplicația Microsoft Launcher actualizată pe Android, care va sprijini clienții Enterprise oferindu-le acces ușor la aplicațiile de tip line-of-business prin Microsoft Intune. Microsoft Launcher pe Android va accepta, de asemenea, Cronologia, pentru lansarea aplicațiilor între diversele dispozitive. În prezent, sesiunile de navigare în Microsoft Edge pe iPhone sau iPad sunt incluse în experiența Cronologie pe PC-ul cu Windows 10. Mâine, vă vom arăta cum veți putea să accesați aceeași cronologie pe iPhone cu Microsoft Edge. ceva mai târziu în decursul acestui an.
Aplicația Microsoft Launcher actualizată pe Android va sprijini clienții Enterprise, oferindu-le acces facil la aplicațiile de tip line-of-business prin Microsoft Intune.
Cronologia va fi disponibilă pentru Microsoft Launcher pe Android și Microsoft Edge pe iPhone și iPad.
- Actualizări pentru Seturi, un mod mai simplu de a vă organiza lucrurile și a reveni la ceea ce făceați. Cu Seturi, tot ce trebuie să fie împreună rămâne împreună, facilitând și accelerând creativitatea și productivitatea. În calitate de dezvoltatori, aplicația dvs. Platforma Universală Windows (Universal Windows Platform – UWP) va lucra de la bun început cu Seturi, ajutându-vă să păstrați implicarea clienților. Iar cu câteva modificări simple, aplicațiile dvs. Win32 sau web sunt acceptate și în Seturi.
Actualizările pentru Seturi, un mod mai simplu de a vă organiza conținuturile și a reveni la ceea ce făceați.
- Microsoft 365 acceptă Carduri adaptabile, ajutând dezvoltatorii să creeze un conținut interactiv bogat în cadrul conversațiilor. Prin urmare, utilizatorii finali pot să aprobe rapoarte de cheltuieli sau să comenteze pe marginea unei probleme din GitHub direct într-un e-mail din Outlook sau în chatul Teams. De asemenea, bazându-ne pe Carduri adaptabile, aducem plățile în Outlook. Cu Microsoft Pay, veți putea să plătiți facturi rapid și în siguranță, direct din inbox. Câțiva parteneri Microsoft vor anunța suportul pentru Microsoft Pay cu ocazia Build.
Suportul Microsoft 365 pentru Carduri adaptabile ajută dezvoltatorii să creeze un conținut interactiv bogat în cadrul conversațiilor.
Noi oportunități pentru dezvoltatori cu Microsoft 365
La temelia platformei Microsoft 365 este Microsoft Graph. Acesta ajută dezvoltatorii să realizeze legăturile între oameni, conversații, planificări și conținut în Microsoft Cloud. Vă recomandăm să explorați puterea Microsoft Graph pentru a obține context și perspective fără precedent, astfel încât să construiți aplicații mai inteligente. Mâine, vom discuta despre noi oportunități cu Microsoft Graph și noi instrumente cu Microsoft 365, care vă oferă flexibilitatea necesară pentru a proiecta și a crea în limbile și cadrele de lucru dorite, permițându-vă să creați moduri mai inteligente de lucru pentru oameni. Printre aceste anunțuri se numără:
- API-uri Microsoft Teams noi și actualizate în Microsoft Graph și suport pentru aplicații specifice organizației în Teams, care permit dezvoltatorilor să creeze experiențe inteligente și adaptate, bazate pe necesitățile unice ale unei firme sau industrii. De asemenea, firmele pot publica aplicații particularizate și în magazinul de aplicații Teams.
- Integrare SharePoint mai profundă în Microsoft Teams, care permite fixarea unei pagini SharePoint direct într-un canal Teams pentru a activa o colaborare mai strânsă. Dezvoltatorii pot utiliza în proiecte cadre de lucru moderne, bazate pe scripturi, cum ar fi React, pentru a adăuga mai multe componente care pot fi adăugate și organizate în paginile SharePoint.
- Actualizări care vă ajută să beneficiați de suport pentru Fluent Design System, astfel încât să puteți crea experiențe extrem de interesante și de captivante cu limbajul de design actualizat al Microsoft. Acum orice organizație poate concepe soluții elegante care să le permită clienților dvs. să realizeze mai multe. Cu UWP XAML Islands, puteți accesa controalele XAML cu o capacitate mai mare, mai flexibile și mai puternice, indiferent de stiva UI pe care o utilizați: Windows Forms, WPF sau Win32 nativ.
- .NET Core 3.0, care permite dezvoltatorilor să utilizeze cea mai recentă versiune .NET și să facă aplicația să ruleze într-un mediu .NET independent, astfel încât să puteți construi experiențe uimitoare cu aplicații care nu au impact asupra infrastructurii mai ample a organizației dvs. Acest lucru le permite dezvoltatorilor de desktop să profite de avantajul instalării paralele a aplicațiilor lor. Acest lucru înseamnă că actualizările la nivel de sistem ale .NET nu vor avea impact asupra aplicațiilor care rulează.
- MSIX, o soluție completă de containerizare, care oferă o modalitate simplă de a converti cataloage mari de aplicații. Aceasta moștenește toate caracteristicile excepționale ale UWP, inclusiv instalarea și actualizarea fiabilă și robustă, precum și un model de securitate gestionată și suport atât pentru managementul întreprinderii, cât și pentru Microsoft Store.
- Noi funcții particularizate pentru Învățare programată Azure și JavaScript, care le permit dezvoltatorilor și organizațiilor să creeze propriile adăugări extrem de eficiente la catalogul de formule Excel.
- Învățare programată Windows, o nouă platformă care le permite dezvoltatorilor să elaboreze cu ușurință modele de învățare programată în mediul cloud inteligent, iar apoi să le implementeze offline și cu înaltă performanță pe platforma PC.
Dacă sunteți un dezvoltator care întreține aplicații pentru desktop Windows, puteți utiliza toate aceste instrumente moderne cu investiția dvs. actuală în aplicațiile Win32, WPF și Windows Forms. Mâine, vă voi prezenta, de asemenea, angajamentul nostru de a maximiza oportunitățile dvs. cu Microsoft Store prin furnizarea unei cote de până la 95% din venituri pentru aplicațiile dvs. pentru consumatori, excluzând jocurile. Pentru mai multe detalii despre actualizările Microsoft Store, consultați această postare pe blog. Pentru mai multe detalii despre oportunitățile pentru dezvoltatori pe care le-am menționat aici, consultați postarea pe blog a lui Kevin Gallo.
Unele dintre lucrurile despre care vorbim săptămâna aceasta la Build sunt disponibile pentru a fi utilizate și încercate acum, în timp ce alte experiențe vor fi puse la dispoziție anul viitor.
Toate lucrurile despre care vorbim vă dau posibilitatea de a crea aplicații după cum doriți, oferindu-vă flexibilitate maximă pentru a face alegerile corecte pentru utilizatorii dvs. finali. E un moment deosebit: Microsoft 365 vă permite să realizați mai multe cu setul de competențe și cu instrumentele de care dispuneți în prezent. Iar acest lucru vă permite ca, la rândul dvs., să vă ajutați utilizatorii să realizeze mai multe.
Vă mulțumim pentru că dezvoltați alături de noi. Abia aștept să văd ce veți construi în 2019!