Salt la conținutul principal
Microsoft 365
Abonați-vă

Suportul pentru Windows 7 se încheie astăzi, iar Windows 10 este mai bun ca oricând

Astăzi este ziua care marchează încheierea suportului pentru Windows 7. În urmă cu zece ani, când anunțam pentru prima oară Windows 7 și Office 2010, ne axam pe livrarea celor mai bune experiențe de productivitate ale momentului. Dar de atunci, mulțumită progreselor remarcabile din tehnologie, cum ar fi inteligența artificială (AI), am reușit să construim instrumente pentru a vă ajuta să beneficiați de noi forme de productivitate. În realitate, o tehnologie veche de zece ani nu poate pur și simplu să țină pasul cu contextul securității informatice, care continuă să evolueze considerabil în fiecare zi. Cu Windows 10, puterea mediului cloud vă ajută atât pe dvs., cât și organizația dvs. să fiți mai productivi și mai în siguranță ca oricând. Întrucât suportul pentru Windows 7 se încheie, vă încurajez să faceți imediat tranziția la aceste opțiuni mai noi.

Tranziția la Windows 10

Astăzi, peste 900 de milioane de dispozitive utilizează Windows 10. Ca parte integrantă a Microsoft 365, Windows 10 utilizează puterea și perspectivele mediului cloud, furnizându-vă cea mai sigură și mai productivă experiență Microsoft de până acum. Iar cu Windows 10 versiunea 1909 disponibilă acum, vă puteți bucura de noi capacități și îmbunătățiri, inclusiv de securitate inteligentă cu Windows Hello, actualizări simplificate, gestionare flexibilă și productivitate îmbunătățită. Între punctele cheie ale versiunii 1909 se numără noua experiență de căutare Windows în aplicația Explorer, noul clipboard în cloud cu vizualizarea istoricului, suportul pentru asistenți digitali terți, rotația cheilor Microsoft BitLocker și particularizări suplimentare în modul chioșc.

În timp ce fiecare firmă trebuie să rămână astăzi continuu vigilentă în contextul amenințărilor complexe de securitate cu care ne confruntăm, firmele mici și mijlocii (SMB) rămân cele mai vulnerabile. Așa cum colegul meu, Brad Anderson, a detaliat într-o postare recentă de blog, Microsoft a dezvoltat o abordare cuprinzătoare pentru a vă ajuta IMM-ul să rămână în siguranță. Un aspect esențial: trecerea la Windows 10 este un prim pas important.

Acum, pentru clienții Enterprise și IMM care nu au avut încă oportunitatea de a trece la Windows 10, dispunem de modalități care vă ajută să rămâneți în siguranță în timpul tranziției. Pentru cei care au nevoie, avem Actualizări de securitate extinse pentru Windows 7 (ESU) disponibile prin intermediul partenerilor noștri furnizori de soluții cloud și licențiere în volum. În cadrul programului ESU, vom oferi actualizări de securitate pentru probleme critice, importante, așa cum sunt definite de Microsoft Security Response Center (MSRC). Dar între noi fie vorba, această opțiune este doar un fel de plasture. Pentru a obține cele mai bune caracteristici de protecție și securitate ale Antivirusului Windows Defender și potențialul maxim al Protecției avansate Microsoft Defender împotriva amenințărilor (ATP), vă îndemn cu tărie să migrați la Windows 10 cât mai curând posibil.

Dacă virtualizarea este o opțiune pentru dvs., Desktopul virtual Windows oferă actualizări de securitate extinse pentru desktopul dvs. virtual Windows 7, fără costuri suplimentare, asigurând suport pentru aplicațiile moștenite în timp ce vă mutați la Windows 10. Iar dacă aveți probleme cu compatibilitatea aplicațiilor, serviciul Asigurare aplicații desktop pune la dispoziție resurse pentru a vă ajuta să remediați problemele de compatibilitate cu Windows 10, Office 365, Microsoft Edge și Desktopul virtual Windows. De fapt, peste 99% din aplicațiile care au funcționat în Windows 7 vor fi compatibile cu Windows 10 și Office 365 ProPlus.

Deși nu se mai oferă suport pentru Windows 7, vom continua să furnizăm actualizări de securitate pentru Office 365 ProPlus care rulează pe dispozitive Windows 7 până în ianuarie 2023. Dar, atât timp cât dispozitivele lor rămân în Windows 7, clienții Office 365 ProPlus nu vor mai primi actualizări de caracteristici noi. Pentru date privind suportul pentru diverse versiuni de Office în Windows 7, consultați Matricea de cerințe de sistem Office.

Dacă sunteți client consumator, puteți găsi mai multe informații despre încheierea asistenței pentru Windows 7 pe pagina noastră Întrebări frecvente.

Productivitate sporită cu Office 365 ProPlus

Fiind susținut de cloud, Office 365 ProPlus reprezintă viitorul Office. Așa cum am menționat într-o postare din luna octombrie a anului trecut, utilizatorilor care nu au trecut încă la acesta le lipsesc caracteristicile de productivitate esențiale pentru concurența de pe piața din ziua de azi. Vă încurajez să vă puneți la curent chiar astăzi cu Office 365 ProPlus, care se va îmbunătăți cu timpul, pe măsură ce continuăm să inovăm și să investim în experiență.

Așadar, care este prezentarea mea fulger pentru Office 365 ProPlus? Trei lucruri ies în evidență: În primul rând, inteligența artificială și învățarea programată impulsionează creativitatea și inovarea în absolut orice, de la proiectarea PowerPoint la analiza Excel. În al doilea rând, mediul permite colaborarea în timp real în aplicații și permite ca Microsoft Teams să fie hubul pentru lucrul în echipă. În ultimul rând, securitatea încorporată, bazată pe cloud, vă protejează datele și vă oferă liniștea provenită din convingerea că firma dvs. nu va fi doar productivă, ci și în siguranță.

Odată ce suportul pentru Office 2010 se va încheia, în cursul acestui an, mai exact la 13 octombrie 2020, nu vom mai oferi actualizări de securitate sau suport tehnic pentru Office 2010. Așadar, asigurați-vă că utilizatorii dvs. au o experiență Office extrem de sigură cu Office 365 ProPlus.

Am proiectat o serie de resurse menite a vă ajuta să vă mutați la Office 365 ProPlus, cum ar fi:

  • Readiness Toolkit for Office, care vă poate ajuta să identificați problemele de compatibilitate cu macrocomenzile și programele de completare Microsoft Visual Basic for Applications (VBA) pe care le utilizați cu Office. Acest instrument include Readiness Report Creator, care creează un raport Excel cu informații despre compatibilitatea macrocomenzilor VBA și gradul de pregătire al programelor de completare, pentru a vă ajuta organizația să estimeze în ce măsură este pregătită să treacă la Office 365 ProPlus.
  • Serviciul de politică în cloud Office, care îi ajută pe administratori să gestioneze politicile pentru toți utilizatorii Office 365 ProPlus și dispozitivele lor, chiar dacă dispozitivul nu este asociat la domeniu sau gestionat în alt mod. Serviciul de politică în cloud Office este un portal bazat pe cloud, care le permite administratorilor să definească politicile pentru Office 365 ProPlus și să atribuie aceste politici utilizatorilor prin intermediul grupurilor de securitate Azure Active Directory. După ce sunt definite, aceste setări de politică Office migrează pe toate dispozitivele la care utilizatorul Office 365 ProPlus se conectează și pe care le utilizează.
  • Centrul de implementare Microsoft 365, care oferă cele mai recente și mai actualizate îndrumări despre implementare și service, pentru a face upgrade la Windows 10 și Office 365 ProPlus.

Clienții care au nevoie de mai mult timp pentru a trece la Office în cloud pot opta pentru Office 2019, versiunea locală de Office. Consultați această matrice pentru câteva dintre inovațiile în materie de caracteristici pe care le-am făcut începând cu Office 2010 încoace.

Într-o perioadă dominată de schimbări constante, trecerea la noile instrumente poate fi descurajatoare. Dorința noastră este de a vă ajuta să adoptați schimbările respective cu instrumente proiectate să evolueze și să se îmbunătățească în timp. Cu Microsoft 365 – Windows 10 și Office 365 ProPlus incluse – de fiecare dată când utilizatorii dvs. își deschid dispozitivele, aceștia se vor bucura de o experiență extrem de productivă și de sigură. Între timp, specialiștii IT vor observa că aceste instrumente sunt mult mai ușor de implementat și de gestionat. Sunt de părere că încheierea suportului pentru Windows 7 și Office 2010 este o oportunitate să treceți la instrumentele proiectate pentru modul în care lucrăm astăzi. Așadar, dacă nu ați făcut deja acest lucru, mutați-vă acum. Suntem alături de dvs. în timp ce pășiți pe această cale.

Rețineți că ziua de astăzi marchează și încheierea asistenței pentru Windows Server 2008 și 2008 R2. Pentru a afla mai multe despre opțiunile care vă stau în față, accesați blogul Windows Server.