Istoria consemnată a oricărui război include, de obicei, o relatare a primelor focuri de armă și a martorilor acestora. Fiecare mărturie oferă o privire nu doar asupra începutului războiului, ci și asupra perioadei respective.
În general, când istoricii discută despre primele focuri de armă din Războiul Civil American din 1861, se menționează arme, tunuri și veliere în jurul unui fort din apropiere de Charleston, Carolina de Sud.
În 1914, când teroriștii din Sarajevo, în văzul tuturor, l-au asasinat pe arhiducele Imperiului Austro-Ungar cu un pistol și grenade, s-a declanșat Primul Război Mondial.
Abia procesele de la Nürnberg au permis o înțelegere completă a evenimentelor petrecute în apropierea graniței cu Polonia, 25 de ani mai târziu. În 1939, trupele SS s-au deghizat în uniforme poloneze și au înscenat un atac împotriva unui post de radio german. Adolf Hitler s-a folosit de aceste atacuri pentru a justifica o invazie fulger, folosind o combinație de tancuri, avioane și trupe pentru a invada rapid orașele și a domina populația civilă poloneză.
Totodată, aceste incidente reflectă tehnologia vremii, care va avea un impact semnificativ pe parcursul războiului care avea să urmeze și în viețile celor care au participat la el.
Războiul din Ucraina respectă acest model. Armata rusă a trecut granița ucraineană la 24 februarie 2022, cu o combinație de trupe, tancuri, avioane și rachete de croazieră. Însă primele focuri de armă fuseseră de fapt trase cu câteva ore înainte, când în calendar scria încă 23 februarie. Acestea s-au bazat pe o armă cibernetică numită „Foxblade”, lansată împotriva computerelor din Ucraina. Reflectând tehnologia vremurilor noastre, primii care au observat atacul se aflau în cealaltă parte a lumii, în Statele Unite, la Redmond, Washington.
Mai presus de orice, această situație demonstrează importanța faptului de a analiza retrospectiv primele câteva luni de război din Ucraina, care au avut un efect devastator asupra țării în privința distrugerilor și a pierderilor de vieți omenești, inclusiv ale civililor nevinovați. Deși nu putem prezice cât va dura acest război, este deja evident că reflectă o tendință observată în alte conflicte majore din ultimele două secole. Războaiele dintre țări se desfășoară cu cele mai recente tehnologii, iar războaiele în sine accelerează evoluția tehnologică. Prin urmare, este important să evaluăm în permanență impactul războiului asupra dezvoltării și utilizării tehnologiei.
Invazia rusească se bazează într-o anumită măsură pe o strategie cibernetică ce cuprinde cel puțin trei demersuri distincte și uneori coordonate: atacuri cibernetice distructive în Ucraina, penetrarea rețelelor și activități de spionaj în afara Ucrainei și operațiuni de influență cibernetică care vizează persoane din întreaga lume. Prezentul raport oferă o actualizare și o analiză a fiecăruia dintre aceste domenii și a coordonării dintre ele. Totodată, propune o serie de sugestii cu privire la modalitățile de contracarare a amenințărilor din acest război și din viitor, oferind noi perspective pentru o mai bună colaborare între sectorul public și cel privat.
Aspectele cibernetice ale războiului actual se extind dincolo de Ucraina și reflectă caracterul excepțional al spațiului cibernetic. Atunci când țările lansează cod în câmpul de luptă, armele se mișcă cu viteza luminii. Datorită căilor globale ale internetului, activitățile cibernetice elimină o bună parte din protecția tradițională asigurată de frontiere, ziduri și oceane. În plus, internetul în sine, spre deosebire de teritorii, mări și aer, este o creație umană care depinde de o asociere între proprietatea, funcționarea și protecția sectoarelor publice și private.
La rândul său, această situație presupune o nouă formulă de apărare colectivă. În acest război, Rusia, una dintre principalele puteri cibernetice, nu se ridică doar împotriva unei alianțe de state. Apărarea cibernetică a Ucrainei se bazează în mod fundamental pe o coaliție de state, companii și ONG-uri.
Acum, lumea poate începe să evalueze punctele forte și slabe inițiale și relative ale operațiunilor cibernetice de ofensivă și de apărare. Unde anume reușește apărarea colectivă să contracareze cu succes atacurile și care sunt punctele slabe? Ce tipuri de inovații tehnologice au loc? Și, mai ales, ce măsuri se impun pentru a ne apăra eficient împotriva atacurilor cibernetice în viitor? Printre altele, trebuie ca aceste evaluări să se bazeze pe date exacte și să nu se creeze o stare de relaxare neîntemeiată din cauza unei percepții externe că războiul cibernetic din Ucraina ar fi mai puțin distructiv decât s-ar fi crezut.